CÂND ERAM COPILANDRU...

Copilandru fiind, plecam cu tata la vânat,
nu ştiam multe, dar mă fermeca câmpia;
pe Bob, câinele nostru, îl luam cu noi
şi cutreieram, în lung şi lat, toată glia.

Vânam mulţi iepuri, raţe şi turturele,
prepeliţe multe şi grele împuşcam,
eu încărcam tolba şi chiar ciorchinarii
şi cu ele, toată ziua, mă tot luptam.

Odată mi-au pus o vulpe pe spinare
şi îi simţeam căldura prin rucsac,
după un ceas m-a cuprins o scărpinare
de nu ştiam, încotro să fug, şi ce să fac.

Pe glie, prin trifoaie şi miriştii,
întotdeauna găseam vânat bogat,
bogată a fost şi copilăria mea-
de vânat,eu, nici azi nu m-am lăsat.

Acum plec singur, pe glie, la vânat
iar Bob şi tata, ţărână s-au făcut;
ştiu, desigur, pre multe despre viaţă
şi viaţa o strâng în braţe şi o sărut.

ÎN FIECARE...

Zilele îşi au farmecele lor,
deasemeni nopţile iubirea;
în fiecare trăieşte-un dor
căruia îi cinstim menirea.

Ne revigorăm urcuşuri grele
prin ploi sub fulgere rebele;
niciodată spre înapoi
n-am tulburat dorul din noi.

PERSISTENŢĂ...

Poezia nu vrea
să mă iubească,
şi astăzi,
îmi tot face zâzanii;

de-o sărut –
tot cată să mă amăgească,
inima nu vrea
să mi-o îndrăgească.

Posedă
o concepţie grotească
când mă-ntreabă:
unde-s banii?

Poezia nu vrea
să mă iubească,
m-a osândit
la patimi şi jelanii.

TOATĂ LUMEA...

Toată lumea scrie poezie
ca să intre-n nemurire,
doar gloria ca o trăire
ne-a cucerit, fără simbrie.

Îţi trebuie o eternă iubire
ca să fii duioasa ciocârlie;
toată lumea scrie poezie
ca să intre-n nemurire.

Rareori, versuri, ce îmbie,
altul se preface că scrie,
şi de-atâta har şi fudulie
pâlpâim, uşor, în comedie,

când lumea scrie poezie.

ÎI SIMŢI PRIVIREA...

Frumuseţea-vis
a unei femei
nu-i doar
forma statuară,
ci-i căldura
din privirea ei,
ce în suflet
dă scântei.

Îi simţi privirea
ca la zei,
focul inimii
ce te doboară;
pedanteria
unei femei
este graţia,
ce-i o comoară.

SUFLETUL ŞI INIMA MEA

Sufletul meu
iubeşte poezia,
deoarece poezia
uimeşte,
deoarece poezia
întinereşte,
sufletul meu
iubeşte poezia.

Şi inima mea
iubeşte poezia,
pentru că poezia
îndrăgeşte,
pentru că poezia
cucereşte,
inima mea
iubeşte poezia.

OCHII TĂI...

Ochii tăi căprui
au culoarea acestei toamne
şi se bucură vântul,
când îţi sărută părul;
şoapta gurii tale
e gata să condamne
când sărut ochii
şi gura unei fetişcane.

Eşti strălucitoare
ca şi luna acestei toamne
şi ai obrazul
mai dulce decât mărul;
ochii tăi căprui
au culoarea acestei toamne
şi se bucură vântul,
dezvelind piciorul.

ÎN IUBIRI CRESCUT...

Un bătrân,
în iubiri crescut, rămân,
fiind
un bătrân în iubiri născut;
ce-i urât,
şi toate relele, le amân
pentru vremuri
ce n-au apărut.

Pasărea iubirii
zboară-n universul meu
şi mă-mbată
cu aroma floarei de cais;
viaţa are, ca şi la voi,
acelaşi Dumnezeu
şi pasărea iubirii
s-a cuibărit în vis.

FRUMUSEŢEA GESTULUI

Frumuseţea gestului,
de-aseară,
demonstrează
un simplu adevăr;

că palma mea
e-ntâia oară,
pe gura ta,
apoi coboară,

chiar mai jos,
pe gât, să fure
din fineţea lui
de catifea,

spre umerii
cu linii pure
şi peste sâni,
şi coapsa ta.

IATĂ, AM SOSIT

Sărut mâna, mamă,
iată, am venit,
sufletul meu
parcă se destramă;

sublimat în durere,
trist şi biruit,
răscoliri şi fiori,
azi, m-au năucit.

Plângând în gând,
te-am sărutat uimit,
citind în ochii tăi
hidoasa boală;

Sărut mâna, mamă,
George a sosit,
şi sufletul lui
ţi-l pune-n palmă.

ÎNFLORIND NOROCOS

Am rămas
înalt şi fumos
cu steaua mea
în tăcere
şi înfloresc norocos
în veghea liniştită
ce mă cere.

Am rămas
aici
de unde începe poezia,
mereu să ard în doine,
şi aştept cinstit şi drept
să m-acopăr
cu frumuseţea
stihuirii mele.

SUFLĂ VÂNTUL...

Suflă vântul,
iarba tace,
dorul mândrei,
nu-mi dă pace.

Suflă vântul,
iarba ţipă,
dorul mândrei
mă risipă.

Dorule,
de ce mă chinui,
când pe tine,
eu te mângâi?

Dorule,
de ce n-ai milă
şi mă macini
şi ţi-e silă?

Dorule,
amăgitor,
nu mă judeca
uşor;

judecă-mă
puţin mai greu,
că te vede
Dumnezeu!

LA IVIT DE ZORI

Se crapă de ziuă
dinspre câmpie
şi ne surâd
salcâmii romantici;
purtai pe tine
aceeaşi ie,
ca o zeiţă
la grecii antici.

Cântă guguştucii
la ivit de zori,
şi lanurile
coboară spre noi;
o, ameţiţi
de-atâtea culori
aud zvâcnind
sânii tăi goi.

Ne strângem
în braţe setoşi
şi galopează
sângele durând;
încă dorim
să ne regăsim fumoşi
cu năzuinţele noastre
arzând.

SACRIFICARE

Ard neclintite
în murmur de-adieri,
aşezările
într-un apus de soare;

tot cerul va brăzda
în aceste seri
luna, rătăcind
cu disperare.

Câmpia se dăruie nopţii,
pătimaşă,
pădurea rugineşte
în resemnare;

vântul sărută toamna
în porumbiştii,
cerând oamenilor,
atentă sacrificare.

NUMAI...

Numai
egoism şi nerozie,
în Oraşul meu
pe glie;

le regăsesc
şi-n academie,
numai egoism
şi sforărie.

Îndrăgostiţi
cu lăcomie,
ca şi graurii
pe vie;

tot cârdăşie
şi blasfemie
bântuie acum
şi-n poezie.

IATĂ, AM SOSIT

Sărut mâna, mamă,
iată, am venit,
sufletul meu
parcă se destramă;

sublimat în durere,
trist şi biruit,
răscoliri şi fiori,
azi, m-au năucit.

Plângând în gând,
te-am sărutat uimit,
citind în ochii tăi
hidoasa boală;

Sărut mâna, mamă,
George a sosit,
şi sufletul lui
ţi-l pune-n palmă.

DE SUS SI PANA JOS

Nepotolit de dragoste
în datini,
am drumuit sublimul,
veşnic bătăios;
de-acum, mă pot numi
drept orizont de patimi,
năucit în cânt,
de sus şi până jos.

Din mine, fiecare fibră
scoate-un sunet,
fiecare vorbă
are-o rezonanţă sonoră;
cerul timpului meu
răzvrătit de tunet,
freamătă de dor,
vibrând adânc în oră.

Sufleţele,
te-nalţă distins cariatidă!
Cu ierburi în tălpi,
cu pletele în stele;
de soare,
arşiţa iubirilor avidă,
va linişti mirifică,
căutările mele.

A TRECUT SI VARA ASTA

A trecut,
s-a dus vârtej
şi vara asta,
cu grăbite ploi
şi zile calamitate;
n-o să mă mai certe,
pentru erezii, nevasta,
a trecut,
s-a dus vârtej şi vara asta.

Am rămas în inimă,
cu dorul ars şi basta,
cu amintiri rebele
şi răspunderile toate;
a trecut,
s-a dus vârtej şi vara asta,
cu grăbite ploi
şi amăgiri deşarte.