GLAS IN SOAPTA
marți, 5 iulie 2016
ALEXANDREI
Când vei veni, suflețele, la mine,
să te îmbraci cu liniște şi tăcere
şi mai cu seamă, inima din tine
s-o laşi să bată-n voie cu sfâşiere.
Am să te-aștept năucit în mâhnirea
spulberată între distanțe acum;
așa cum m-a îndumnezeit iubirea
din nori și din stele am să te-adun.
Să aduci surâsuri vestite de buze,
ochii tăi să clipească ceva nefiresc;
şi dacă-s sfios, azi, să nu te-amuze
că în sărutări, eu, am să te zidesc.
Și am să tot uit capriciile asedierii,
mereu întârzierile vor fi prelungi;
ai să mă stingi cu prima ivire a verii,
cu liniile tale fine – calde și lungi.
sâmbătă, 4 iunie 2016
Dăruire
Cu ochii blânzi, nedeslușiți fiori,
fulgeră-nserarea;
tulburați copacii își pregătesc viori,
întregind alinarea.
Și smulg sufletului, văpăile intacte,
vulcani de iubire;
purificat în aceste trăiri adevărate
de calma dăruire.
marți, 8 martie 2016
ÎNTÂIA OARĂ
Caisul înflorit de lângă poartă -
cu ramurile pe drumuri -
mi-a pândit copilăria între dealuri,
la marginea tăcerii, a liniştei,
şi-n ogradă l-am adus într-o primăvară,
iar când crescu cât mine, înflori întâia oară.
A trebuit apoi să plec, a trebuit să rămână…
Și astăzi, din corn, viaţa anunţă
aceeași vreme,vreme prielnică și bună,
una pentru el, alta pentru mine
şi creştem amândoi, mai înalţi ca zarea -
amândorura ne dă curaj, trăiri depline.
marți, 26 ianuarie 2016
marți, 25 februarie 2014
Trece toamna, vine iarna
Şi plânge cerul, azi, fără cocori,
şi plâng şi eu de mila mea;
de-o săptămână văd numai nori,
voi muri la noapte, sau în zori?
Au dispărut grauri, la fel şi ciori,
picioarele au pornirea grea;
de ieri, au murit şi vise şi candori,
iar unii spun, că au pierit şi flori;
noaptea, eu n-am zărit o stea..
sâmbătă, 11 august 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)