ALEXANDREI

Când vei veni, suflețele, la mine, să te îmbraci cu liniște şi tăcere şi mai cu seamă, inima din tine s-o laşi să bată-n voie cu sfâşiere. Am să te-aștept năucit în mâhnirea spulberată între distanțe acum; așa cum m-a îndumnezeit iubirea din nori și din stele am să te-adun. Să aduci surâsuri vestite de buze, ochii tăi să clipească ceva nefiresc; şi dacă-s sfios, azi, să nu te-amuze că în sărutări, eu, am să te zidesc. Și am să tot uit capriciile asedierii, mereu întârzierile vor fi prelungi; ai să mă stingi cu prima ivire a verii, cu liniile tale fine – calde și lungi.